Traseism
Despre traseism s-a tot citit în editorialele din presa generalistă. Cuvântul nu există în dicționar. Poate și pentru că nu are nevoie de vreo explicație… Este cât se poate de vizual și descriptiv. Traseismul ăsta era flancat obsesiv de un substantiv alunecos: politic.
Fotbalul, celălalt domeniu la care orice român ce se respectă – fără a fi neapărat și respectat – e expert, nu a prea furnizat materie primă din acest punct de vedere. Jucătorii trăiesc, chiar dacă unii dintre ei teatral, în chingile promisiunii-jurământ: „Până la moarte” și a negării fără echivoc: „Niciodată” câine – adică dinamovist – , stelist, rapidist etc. Antrenorii gravitează diplomatic sub altfel fireasca umbrelă a „profesionalismului” de la un club la altul. Conducătorii nu fac nimic. Și în sensul că președinții-miză îi numeri pe degete, dar și că traseele unui Mihai Stoica, Dinu Gheorghe ori Marius Stan sunt bătătorite, limitate și prestabilite.
Și atunci? Să nu existe traseism fotbalistic?! Cândva primul impresar al țării, Giovani Becali, a lovit și aici. Fost președinte la Rapid, ex-conducător la Dinamo (ambele mandate fără niciun rezultat), acum Becali e în anturajul Stelei. Unii se tem că ar putea decide din umbră ce n-a putut face dintr-o poziție oficială. Ideea e că, de câte ori a spus că îi susține pe unii sau pe alții, respectivii nu au reușit nimic. Poate de asta se și abține!