„Trebuia să fim mai șmecheri cu Steaua”** Unde crede Contra că a pierdut Poli titlul

Cosmin Contra spune că egalul cu Steaua reduce drastic din
șansele la titlu și crede că bănățenii ar fi trebuit să fie mai
șmecheri pe finalul meciului din Ghencea. Fostul fundaș al
naționalei știe și unde a pierdut Timișoara titlul: „Am avut patru
momente pe care le-am ratat! Dacă am fi câștigat atunci, acum eram
campioni”, spune „Guriță”

„Nu m-am bucurat pentru cele două goluri. Se pare că dau
goluri în Ghencea și nu pot să mă bucur de ele. Am făcut o primă
repriză foarte slabă, dar am jucat foarte bine în partea a doua. Nu
am știut să fim mai șmecheri în ultimele minute. Am avut patru
momente în acest retur de campionat pe care le-am ratat. De fiecare
dată am pierdut din cauza noastră. Vaslui, Urziceni, CFR și Steaua,
cu aceste echipe am pierdut campionatul. Dacă am fi făcut altceva
cu ele, acum eram poate campioni”
, a declarat Contra la
gsptv.

„Trebuie să ne batem pentru locul doi!”

„Când am venit, credeam că o sa fiu acolo, în față. În
majoritatea meciurilor, Poli a dominat, poate mai puțin prima
repriză cu Steaua. Acum suntem pe locul pe care suntem. Trebuie să
ne batem pentru locul doi și să facem imposibilul. Se pot întâmpla
multe în cinci etape. Ghencea am găsit-o atlfel decât o știam.
Steaua e măcinată de probleme, dar nu pot spune că jucătorii au sau
nu valoare”,
a mai spus bănățeanul.

„Mi-aș
dori încă un sfert de finală ca cel dintre Steaua și
Rapid!”


„M-am săturat să fiu român și să ne facem de rușine în Europa.
Mi-aș dori să mai trăim un sfert de finală românesc, așa cum a fost
cel dintre Steaua și Rapid. Trebuie să se termine cu scandalurile,
cu războaiele, să avem mai mulți bani”
, a mai spus
Contra

Publicat: 26 04. 2010, 17:25
Actualizat: 26 04. 2010, 17:37