Lovitura și șocul suferit de George Galamaz pe stadionul din Ploiești l-au scos pe acesta din circuit pentru o perioadă, starea lui de sănătate împiedicându-l să particpe la conferința de presă programată astăzi.
Narcis Răducan spune că fundașul Stelei a avut noroc pentru că lovitura, dacă era aplicată cu doi centmetri mai sus, s-ar fi putut petrece o adevărată dramă.
„Știm cu toții că Galamaz are o fractură la osul zigomat. Am înțeles că va veni și el să vorbească cu baieții. Oricum, toți i-au transmis încurajări. E o perioadă grea, în care trebuie să sufere și să se vindece. Are dureri, dar bine că ne-a ajutat Dumnezeu și nu a fost vorba de un cuțit, sau că agresorul nu a lovit cu mai sus, acolo unde lovitura i-ar fi fost fatală. Sper să nu ne mai închinăm la Dumnezeu că nu a lovit agresorul cu doi centimetri mai sus, ci să respectăm condițiile de organizare! Tătărușanu se poate antrena, chiar dacă a suferit. Zicea ca si acum aude bubuitul ăla. Rana de pe spate este sub control, pentru că a avut grijă doctorul să o îngrijească”, a spus Narcis Raducan pentru Sport Total FM.
Managerul sportiv al roș-albaștrilor speră ca, în cele din urmă, cartonașele roșii încasate de Martinovic și Stanca, să fie anulate. „Am citit regulamentul și am văzut că e un articol care spune că dacă unul dintre jucători intervine pentru a aplana lucrurile sau pentru a despărți pe cineva, atunci nu e sancționat. Acum, să vedem ce vor decide Comisiile. Agresorul reprezentă, în continuare, un pericol, pentru că se îndrepta către mai mulți jucători! Nu știu ce om ar fi putut să nu sară. Dacă, Doamne-ferește, se întâmpla să moară vreun jucător, atunci toată lumea ar fi spus că ceilalți au făcut bine că au intervenit. Trebuie să se întâmple o dramă, pentru că cei care iau decizii să înțeleagă că era o situație gravă? Au lipsit doi centimetri să fie o dramă, dar asta nu înseamnă că nu a fost un incident foarte grav!”, a mai spus managerul sportiv al Stelei. „Deși se vorbește despre tensiuni în vestiar și probleme între jucători, iată că au sărit cu toții la greu, chiar dacă la o treabă care nu ține de jocul de fotbal. Paradoxal, poate că asta îi va uni mai mult. Poate că ăsta a fost și motivul pentru care suporterii au venit și astăzi, să vorbească cu ei”, a spus Narcis Răducan în încheiere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER