„Trebuie să câștigăm cu Dinamo și Rapid!”
Juan Carlos Toja a reușit primul său gol de la transferul la Steaua și se gândește deja la partidele cu Dinamo și Rapid. Mijlocașul columbian e fericit că vicecampioana a câștigat la scor partida cu Oțelul și spune că două victorii în meciurile cu marile rivale ar putea salva întreg sezonul pentru echipa din Ghencea.
"Este o zi fericită pentru mine, pentru că am înscris, este o zi fericită pentru toată lumea. Am câștigat cu 5-0 și savurăm momentul. A fost primul meu gol la Steaua, mă gândeam mereu să înscriu, în sfârșit am făcut-o și sunt fericit. Dacă nu câștigăm cu 5-0 cu Dinamo sau Rapid, nu este nicio problemă, important e să câștigăm. Cred că Goian va executa penalty-urile de acum. În ultimele meciuri nu am înscris din penalty-uri și azi am făcut-o, în sfârșit", a spus Toja.