„Trebuie să câștigăm** cu FC Vaslui”

Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat că este
impotant ca elevii săi să cîștige disputa din etapa a 20-a a Ligii
1, cu FC Vaslui, de pe propriul teren, pentru a rămâne în contact
cu plutonul fruntaș. „Va fi un meci dificil, pentru că
întâlnim o echipă care se luptă pentru titlu, dar și pentru
câștigarea Cupei României. Vasluiul este o echipă bună, cu jucători
care pot decide meciul în orice moment, o formație în care s-a
investit enorm. Noi venim după o înfrângere la Ploiești, în care am
pierdut 3 puncte importante, astfel că nu ne mai putem permite pași
greșiți. Trebuie să câștigăm cele 3 puncte puse în joc
„, a
declarat Viorel Molodvan.
Fostul internațional a adăugat că „o victorie în campionat contra
celor de la Vaslui ar fi importantă și pentru moraul băieților
înaintea disputelor din Cupă, dar până atunci mai sunt meciuri de
jucat în Liga 1”.
Moldovan a precizat, legat de brazilianul Wesley, care a fost
reprimit în lot de antrenorul vasluienilor, Marius Lăcătuș, că
„este un jucător pe care-l cunosc foarte bine. Are o
tehnică foarte bună și este un fotbalist care oricând poate să
decidă de unul singur soarta unui meci. Sperăm să ne pregătim
foarte bine și să nu-i dăm șansa de a arăta ce
poate
„.

Viorel Moldovan are parte de vești bune înaintea disputei contral
FC Vaslui. Octavian Abrudan și Dani Coman și-au revenit complet
după accidentările suferite și vor putea fi folosiți din primul
minut în meci de luni. De asemenea, un alt jucător care a avut
probleme medicale, Marius Măldărășanu, s-a refăcut complet și
urmează ca Viorel Moldovan să decidă dacă va fi sau nu în lotul
pentru disputa cu moldovenii. Singurul jucător care va absenta din
tabăra „stegarilor” este Ezequias, suspendat.Partida FC Brașov – FC
Vaslui va avea loc luni, de la ora 17,00.

Antrenorul FC Brașov a vorbit și despre evoluția mijlocașului Mihai
Roman, din meciul România – Israel (0-2): „Roman a jucat
bine până când a greșit acea pasă din care Israelul a marcat apoi
primul gol. Nu este însă afectat de acea greșeală. Nici nu are de
ce. Oricine greșește. Totuși, eu aștept mult mai mult de la el. Are
un potențial enorm, poate mai mult. Am vorbit cu el și i-am spus că
trebuie să revină printre pământeni. Se pare că aceste convocări la
națională i-au crescut un pic aripile. Sigur, convocările la echipa
națională sunt foarte bune pentru jucători, dar trebuie să te și
responsabilizeze. Trebuie să înțelegi că prezența ta acolo se
datorează echipei, nu ai ajuns singur. I-am spus că trebuie să
înțeleagă acest lucru, altfel, va lua loc pe bancă lângă
mine
„.
Legat de debutul de an dezastruos pentru „tricolori”, Moldovan a
spus că „s-a vorbit foarte mult pe marginea acestui subiect. Sigur
e greu, dar e o lipsă de jucători de valoare. Răzvan ce să facă în
astfel de condiții? Am văzut și eu că domnul Marian Iancu a enunțat
o variantă prin care să se reconstruiască din temelii naționala,
chiar și cu compormisul de a rata calificarea la turnee finale, o
echipă formată din jucători tineri, care să crească la națională.
După părerea mea este o variantă interesantă”.(Bogdan FLORIN)

Publicat: 05 03. 2010, 16:14
Actualizat: 05 03. 2010, 16:15