Portarul Bogdan Lobonț, a declarat, luni, că ar fi păcat ca Dinamo sa "să dea cu piciorul" șansei de a evolua în grupele Ligii Campionilor, după ce a remizat pentru a doua oară în Liga I, cu CS Otopeni, în cadrul etapei a XX-a a Ligii I, informează site-ul personal al jucătorului.
"Am pierdut încă două puncte după o evoluție modestă. Este momentul să ne adunăm, să acceptăm criticile și să ne revanșăm în fața suporterilor. Dar pentru a reuși trebuie să fim uniți! Jucători, antrenori, conducători, fani, toți! Am trăit multe momente în fotbal și am spus de fiecare data, în ultimele săptămâni, că lupta pentru titlu este departe de a fi încheiată. Foarte mulți nu au crezut în cuvintele mele. Nu trăim o dramă, suntem în continuare pe primul loc, însă evoluția noastră trebuie să fie cu totul alta! La Dinamo s-au făcut eforturi uriașe și ar fi păcat să dăm cu piciorul șansei de a ajunge în grupele Champions League!", a declarat Lobonț pentru www.bogdanlobont.ro.
Dinamo a remizat, duminică, pe teren propriu, cu CS Otopeni, scor 0-0, într-o partidă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I. În etapa precedentă, formația pregătită de Mircea Rednic a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Gaz Metan Mediaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER