„Trebuie să profităm de criza pe care o traversează Steaua!** Nu e imposibil s-o batem!”
Tehnicianul echipei Astra Ploiești, Marin Barbu, a declarat că
adversara de miercuri, Steaua, nu este imposibil de învins și că
jucătorii ploieșteni trebuie să profite de criza pe care o
traversează formația bucureșteană.
„Nu e ușor, dar nici imposibil să bați Steaua. Trebuie
să profităm de criza pe care o traversează. Am stat cu băieții în
cantonament, ne-am antrenat și atât. Ne-am bucurat vreo 2-3 ore că
am bătut Clujul. Ar fi fost mai bine să jucăm în Ghencea, ar fi
fost o presiune mai mare pentru ei. La Steaua e greu să joci când
nu ai suporterii aproape„, a spus Barbu.
Marin Barbu consideră că nu se poate face o tragedie dintr-un
joc pierdut, precizând că nu este de acord cu gestul tehnicianului
stelist Mihai Stoichiță, care ar fi plâns după meciul cu Unirea
Alba Iulia: „Și cu mama dacă joc tenis de masă, și tot
vreau să câștig. De plâns, nu plâng la fotbal. Nu poți face o
tragedie dintr-un joc pierdut”.
Directorul executiv al clubului Astra, Costel Lazăr, a declarat
că accesul publicului va fi liber la meciul de duminică, împotriva
formației Oțelul. „Clubul va elibera la casele de bilete
invitații gratuite pentru suporteri. Atmosfera a fost incredibilă
cu CFR, nu am avut la niciun meci un asemenea public. M-au sunat
foști coechipieri de la Petrolul și mi-au spus că niciodată nu
credeau că o să strige pentru Astra”, a afirmat el.
Costel Lazăr a mai spus că Astra îi va acționa pe fostul
antrenor Nicolo Napoli și secunzii săi Bussolin și Ferraris la
comisiile LPF, cei trei fiind obligați să restituie 50 la sută din
primele încasate pentru plecarea de la echipă. „Napoli a
plecat în Italia fără să plătească chiria, lumina și cablul de la
apartament, unde datorează 17 milioane”, a adăugat
oficialul ploieștean.
Meciul Steaua București – Astra Ploiești, din etapa a XXXI-a a
Ligii I, este programat miercuri, la ora 20.30. Partida se va
disputa pe stadionul „Gloria” din Buzău, deoarece Comisia de
Disciplină a LPF a suspendat pentru o etapă terenul
„roș-albaștrilor”.