Trei angajați ai ACS Poli Timișoara, sancționați în urma întârzierii partidei cu FC Botoșani
Trei angajați ai ACS Poli Timișoara au fost sancționați pecuniar de conducerea clubului în urma problemelor cu carnetele de joc ale fotbaliștilor Alexandru Curtean și Andrei Artean, care au dus la întârzierea startului partidei cu FC Botoșani din etapa a III-a a Ligii I.
„Consiliul Director al clubului nostru a analizat, în ședința de astăzi, situația creată la partida ACS Poli Timișoara – FC Botoșani, desfășurată la 27 iulie, când n-au putut evolua fotbaliștii Alexandru Curtean și Andrei Artean. În cadrul ședinței, s-a luat decizia de a se sancționa pecuniar cele trei persoane responsabile din cadrul clubului nostru. Culpa comună cluburi-LPF a făcut ca startul jocului să fie întârziat cu 27 de minute, spre disconfortul spectatorilor, telespectatorilor, jucătorilor și oficialilor, fapt pentru care ne cerem scuze. Pentru că pretindem că suntem un club profesionist, este normal să sancționăm și persoanele responsabile din cadrul clubului, chiar dacă vina acestora a fost parțială„, se menționează într-un comunicat de presă al grupării bănățene postat pe site-ul oficial.
Trei jucători, Alexandru Curtean și Andrei Artean, de la ACS Poli Timișoara, respectiv Radoslav Dimitrov, de la FC Botoșani, legitimați conform regulamentelor Ligii Profesioniste de Fotbal, au avut unele inadvertențe în licențele de joc. Deși cele două cluburi au căzut de acord ca ei să evolueze în acest meci, fiind vorba doar de o eroare materială, brigada de arbitri a luat decizia de a nu le acorda acest drept, având această autoritate conform Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice. Indiferent de decizie, jocul nu putea să fie câștigat la masa verde de nicio echipă, așa cum jocurile anterioare ale formațiilor ACS Poli Timișoara și FC Botoșani rămân omologate cu scorurile din teren. Cei trei jucători au contracte în regulă și vor putea evolua în meciurile următoare.
Formația ACS Poli Timișoara a obținut prima victorie în actuala ediție a Ligii I, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Botoșani, în ultimul meci al etapei a treia.
Startul meciului a fost întârziat aproximativ 30 de minute, din cauza problemelor cu legitimațiile jucătorilor Alexandru Curtean și Andrei Artean de la ACS Poli și Radoslav Dimitrov de la FC Botoșani, astfel că a fost necesară înlocuirea lor.