Trei dintre țintele Stelei sunt de neatins:** „Avem oferte și din Germania și Belgia pentru ei, dar nu-i dăm. Vrem în cupele europene”

Marin Condescu a reacționat la interesul Stelei pentru Alex Maxim, Pleașcă și Dan Nistor. Președintele Pandurilor susține că nu se va despărți de jucătorii importanți în această iarnă, deoarece obiectivul este clasarea pe unul dintre locurile care duc în cupele europene.

În plus, oficialul grupării gorjene spune că jucătorii doriți de Steaua au oferte și din străinătate.

„Avem oferte din Belgia și Germania pentru jucătorii noștri, dar nu-i dăm. I-am zis lui Grigoraș că voi ține jucătorii, îi mai aduc și întăriri, dar obiectivul este prezența într-o cupă europeană. Ne mai trebuie un atacant, un mijlocaș…”, a declarat Marin Condescu la DigiSport.

Publicat: 12 12. 2012, 16:34
Actualizat: 12 12. 2012, 16:57