Trei jucători de la Turnu Severin au depus memorii!** Ologu riscă excluderea definitivă din lot.
Mijlocașul Marius Ologu ar putea fi exclus definitiv din lotul nou-promovatei din Oltenia. Oficialii clubului severinean au invocat desele acte de indisciplină ale fostului jucător de la Universitatea Craiova, care, la rândul său, acuză neplata restanțelor salariale. Din aceleași motive, Mihai Ștețca, Dragoș Dragalina și Emil Ducu Ninu au depus deja memorii la LPF. Toți patru fuseseră anunțați în urmă cu o lună că nu mai intră în vederile antrenorului Nicolo Napoli și că sunt liberi să-și caute alte echipe, însă jucătorii au refuzat să plece și s-au antrenat separat. Cu CS Mioveni, în șaisprezecimile Cupei României, trei dintre exilați au fost reprimiți la echipă și s-au regăsit pe foaia de joc, Ninu și Dragalina fiind chiar titulari, însă Ologu n-a fost nici măcar în lot. „Ologu are mai mult preocupări nocturne decât sportive”, au spus voci din cadrul clubului severinean.
Ologu n-a mai jucat pentru CS Turnu Severin din etapa a VI-a, în care echipa sa a pierdut cu 2-0 la Mediaș, meci care a dus și la demiterea antrenorului Marian Bondrea. Partida cu Gaz Metan a fost și singura din acest sezon pe care nou-promovata din Oltenia a pierdut-o la mai mult de un gol diferență, restul înfrângerilor fiind la limită, în ultimele minute: 1-2 cu Dinamo, 1-2 cu Brașov, 0-1 cu Chiajna și 1-2 cu SC Vaslui.