Trei jucători se pregătesc să vină la Steaua după meciul cu Dinamo Tbilisi: „Discuțiile sunt avansate!”
După meciul cu Dinamo Tbilisi, roș-albaștrii vor relua negocierile pentru achiziționarea celor doi fotbaliști de la Oțelul, dar și pentru „repatrierea” lui Kapetanos
Steaua e gata să plătească pe cei doi 1,2 milioane, plus procente dintr‑un viitor transfer
Deși mai e o lună până ce perioada de mercato se va încheia, Steaua dorește ca până la finalul acestei săptămâni să înregimenteze doi fotbaliști gălățeni, plus grecul Kapetanos, dacă acesta va rămâne liber de contract. Negocierile cu Galațiul se anunță totuși destul de dificile.
„Discuțiile pentru Iorga (n.r. – foto, nr. 7) s-au împotmolit pentru că Oțelul cere un milion de euro”, spunea managerul Stelei în urmă cu câteva luni, când Gigi Becali și-l dorea pe mijlocaș sub comanda lui Reghecampf. În urma evoluțiilor foarte bune ale jucătorului, tehnicianul de 37 de ani ar fi și el încântat dacă transferul lui Iorga s-ar realiza. „Prețul pentru Iorga a rămas tot de un milion de euro, iar în schimbul lui Neagu am vrea mai puțin, vreo 800.000 de euro”, au dezvăluit surse de la Galați.
Clubul din Ghencea are însă o altă variantă: 1,2 milioane de euro, din care jumătate plătiți pe loc și jumătate când Steaua va ajunge în grupele Champions League, plus procente de 25% dintr-un viitor transfer. „Discuțiile sunt avansate. După meciul cu Dinamo Tbilisi, sperăm ca aceste mutări să se perfecteze”, au dezvăluit și surse din cadrul clubului bucureștean.
„Nu vreau să vorbesc de Iorga! Este cumva jucătorul Stelei? Când va fi jucătorul Stelei, atunci voi vorbi despre el”, Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua
„Iorga poate evolua în orice echipă din Liga I, însă există oferte și din străinătate. Este de profilul lui Chipciu, nu sunt mulți fotbaliști care pot dribla în regim de viteză”, Narcis Răducan, director general Oțelul Galați