Steaua câștigă greu la CFR Cluj, 1-0, deși campioana a jucat minute bune cu un om în plus. Gâlcă reușește să obțină trei victorii la rând în campionat, dar se declară nemulțumit: „Jocul ne-a ieșit parțial”, a spus antrenorul, care a aflat și despre venirea lui Breeveld, anunțată în exclusivitate de ProSport.
„Sunt trei victorii la rând, a fost foarte important pentru noi acest meci. Jocul ne-a ieșit parțial, am avut șansa de a avea un om în plus pe teren, dar trebuia să dăm mai multe goluri. Tănase a dat un gol frumos, îl merită și sper să înscrie mai mult”, a declarat antrenorul Stelei la LookTv.
Nicandro a fost „rezolvat” în timpul meciului de la Cluj
„Nu știu nimic despre venirea lui Nicandro, dar mă bucur, avem nevoie. Îl așteptăm și pe Hamza, sperăm să vină și el, avem nevoie de calitate și cantitate. Luchin a fost pe bancă, dar sperăm să intre și să ne ajute și să aibă succes. Stanciu este foarte bine, sper ca și Sânmărtean să fie cât mai repede lângă noi, dar domnul doctor știe mai multe”, a mai spus Gâlcă.
Gardoș este foarte aproape de un transfer în Anglia, la Southampton. Gâlcă nu știe nimic
„Acum mă gândesc la meciul cu Pandurii, apoi la Ludogorets. Presiune este mereu. Noi ne gândim la meciul următor, apoi vom vedea ce se întâmplă. O să vedem cum joacă echipa și vom mai vorbi despre venirea jucătorilor. Nu știu nimic de Gardoș. Este un jucător important pentru noi, dar vorbim dacă va pleca”, a mai spus antrenorul
Din minutul 43, CFR Cluj a evoluat cu un jucător mai puțin, după ce Sergiu Negruț a fost eliminat pentru o intrare dură la Arlauskis.
CFR Cluj: Felgueiras – Susic, Larie, Rada, Camora – Monroy (Ivanovski ’76), Christian (Muniru ’46) – Deac, Negruț, Jazvici (Fl. Costea ’20)- Tade. Antrenor: Vasile Miriuță
Steaua: Arlauskis – Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici – Prepeliță, Stanciu – Popa (Neagu ’78), Chipciu (Vîllceanu ’73), Tănase – Keșeru (Iancu ’69). Antrenor: Constantin Gâlcă
Cartonașe galbene: Susic ’42, Deac ’53, Larie ’61, Camora ’84 / Szukala ’51, Neagu ’80, Stanciu ’84, Tănase ’90+3
Cartonaș roșu: Negruț ’43
Arbitri: Ovidiu Hațegan – Sebastian Gheorghe, Vladimir Urzică – Florin Marcu
Observatori: Alexandru Deaconu, Cristian Vasc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER