Trei, Prințul, și toate trei!** Mediaș – U Cluj 2-5

Trei, Prințul, și toate trei!** Mediaș - U Cluj 2-5
  • Publicat:
  • Actualizat:

„U” bate Gazul și se întoarce acasă, după exilul de 21 de jocuri. Cu Brașov intră oficial pe Cluj-Arena în Liga I. Start de octombrie cu belșug pentru „U” care, cel puțin o noapte, se așează cuminte pe locul II, după victoria de la Mediaș.

Cu Boștină doar rezervă, Badea i-a predat în start o lecție de tactică lui Pustai. Nu la tablă, ci practic, pe gazon! Și-a construit jocul pe flancul drept al Mediașului, exact în zona unde Trtovac, la cei 1,92, e util Gazului în apărare doar la fazele fixe. De ce? Uite, mai exact. Cristea (4) simte în gheata dreaptă un balon ricoșat isteț de la Tony și, de lângă Trtovac, reia sec din colțul careului mic. Pentru 0-1. Prințul nu e prinț destul. Cristea (13) îl ridiculizează apoi pe sârb la o incursiune în forță, tot în aceeași zonă, și reușește dubla. Pentru 0-2. Gazul replică anemic. Todea (14), cu un vole din 20 m, și Bud (16), cu o execuție la indigo, dar ambii ratează ținta. Șocul pentru Gaz vine, iar, tot din dreapta. Marinescu (19) îl imită pe Cristea, cu același Trtovac pe post de victimă, și țintește vinclul de la 16 metri lateral stânga. Pentru 0-3 halucinant, la Mediaș! „Normal, doar jucăm acasă”, vine și explicația hâtră a unui fan „U-ist”, țintind însă cu ochii în zare spre „drumul Clujului” ce duce spre Cluj-Arena.

Pe cât de șocant e scorul în start de meci, pe atât de bravă replica după o jumătate de oră. Gazul iese din pumni, Pustai îl așează lângă el pe bancă pe bietul Trtovac, și Mediașul revine în joc. Tot „U” marchează, dar Bazzi (34) îl execută pe Popa deși portarul lui Badea parase în primă înstanță șutul lui Bud.

Cu jind spre Cluj-Arena

La pauză, Pustai betonează apărarea, îl aruncă în joc și pe Frăsinescu, iar Gazul se aruncă în atac. Petre (49) îi fură o minge lui Marinescu, la 25 de metri de propria poartă dar trage peste. Contră „U”. Cristea (54) se trezește singur în careu, ca la primul gol, dar de data asta Pleșca „îl citește”. Contră Gazul, apoi. Bawab (57) e singur și el în 12 m dar șutul său e prins de Popa. Deja se joacă fără gardă! Și, ca să nu mai trăiască suspinând un nou meci la Mediaș, la fel ca sezonul trecut când de la 2-0 s-a văzut egalată pe final, U” lovește definitiv. Tony (64) îl ia la sprint pe Markovic, în careul gazdelor, și finalizează. Pentru 1-4. Iar tragedia tinde spre umilință după ce Cristea (78) lovește a treia oară, făcând inutilă și execuția lui Hoban (90) din final de meci. Totul, la fix 2 ani de când a fost exclus de Lucescu jr de la națională după o altă umilință, 5-0 în Serbia.

Final după 21 de jocuri de exil

„U” și-a încheiat exilul pe terenuri străine după 10 meciuri jucate la Alba Iulia, 2 la Bistrița și 9 la Mediaș. Partida din 15 octombrie 2011, cu FC Brasov, va fi prima oficială, acasă, dupa aproape trei ani. Ultima a fost „U” Cluj – Muresul Deva, scor 0-0, în 22 noiembrie 2008, meci jucat însă în Liga a II-a. „Șepcile” revin astfel pe noul stadion de cinci stele al Clujului.

U-iștii alături de frații din „Groapă”

500 de fani ai lui „U” au fost ieri la Mediaș pentru a susține echipa la ultimul joc al echipei lui Badea înainte de revenirea pe Cluj-Arena. „Cu pumnii în sus strigăm să se audă până în Ștefan cel Mare- Fără suporteri, Dinamo moare”, a fost mesajul afișat de aceștia, în semn de susținere pentru fanii lui Dinamo, excluși din „Groapă” de conducători.

„Popică” a reintrat după 4 jocuri

Cu Mediașul, „U” l-a avut între buturi din nou pe titularul startului de sezon, Marius Popa. Portarul își pierduse locul din prima echipă după etapa a IV-a, în urma unei accidentări, Matache fiind cel care-i luase locul. Cu „eroul de la Liberec” în poartă, „U” a luat doar 2 goluri reușind 3 remize și o victorie.

3 Jocuri are „U” în luna octombrie: Brașov (a), Pandurii (d), Dinamo (a)

18 Puncte are „U” după 9 etape, în timp ce anul trecut avea doar 14, după ce în etapa a IX-a întâlnise tocmai rivala CFR (1-1), la Alba


MEDIAȘ: 12.Pleșca – 3.Trtovac, 19.Lazăr, 25.Markovic, 28.Vukadinovic – 21.Todea (cpt), 18.Nicandro – 15.Hoban, 10.Bawab, 2.C. Petre – 7.Cr. Bud

Rezerve: 1.Vâtcă – 8.Buzean, 9.Lițu, 16.Zaharia, 20.D. Roman, 22. Părvulescu, 85.Frăsinescu
Antrenor:Cristian Pustai

U CLUJ: 12.M. Popa – 23.Achim, 2.Szukala, 6.Abrudan (cpt), 29.Grecu – 10.Păcurar, 14.Bazzi, 27.Marinescu – 20.Cojocnean, 26.Tony, 30.Ad. Cristea.

Rezerve:
1.Matache – 3.Mendy, 5.Pele, 9.Cl. Niculescu, 18.Ungurușan, 22.Boștină, 77.G. Grozav
Antrenor: Ionuț Badea

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×