Trei puncte și o semnătură!** Dublă lovitură pentru Oțelul. Grigoraș vine la Galați și anunță ieșirea din criză: „Sută la sută voi semna”

Oțelul câștigă surprinzător la Cluj, după înfrângerea de acasă în fața Petrolului. Gălățenii par să fi depășit momentele grele de la nivelul conducerii, cu atât mai mult cu cât Grigoraș anunță rezolvarea situației contractuale: „Sută la sută voi semna”

„O să fiu prezent la Galați și sută la suta voi semna contractul. Am ajuns la o înțelegere și duminică sau luni voi semna. După victoria asta de la Cluj s-ar putea să îl supăr pe Balaur. E o situație care s-a rezolvat, mă bucur foarte mult că și situația financiară s-a rezolvat, salariile sunt la zi”, a declarat Grigoraș la Digi Sport.

Grig își intră în ‘pâine’. Ce își propune la Galați

„Meciul cu Petrolul a fost mult mai bun din punctul de vedere al calității jocului. Sunt convins că potențialul este mult mai mare. Balaur este în stafful tehnic, nu este niciun fel de problemă. Totul este normal din punctul de vedere al patronatului, antrenorului și autorităților locale. E o situație foarte grea pentru Oțelul, un obiectiv măreț nu poți să îți propui. Echipa este foarte aproape de retrogradare, dar voi încerca să rezolvăm problema. Trebuie să nu avem probleme cu retrogradarea și să vedem ce facem în Cupă”, a mai spus viitorul antrenor al Oțelului

Balauru: „Victoria i se datorează lui Grigoraș”

„După rezultatul din prima etapa jucătorii au vazut ca e nevoie de atitudine și devotament. CFR-ul nu ne-a surprins cu nimic. În mare parte rezultatul i se datorează lui Grigoraș care a vorbit cu jucătorii și le-a dat incredere. Sper să ne distanțăm cât mai repede de susbsolul clasamentului și să jucăm finala Cupei, poate chiar să câștigăm”, a spus antrenorul interimar de la Galați.

Publicat: 02 03. 2013, 23:42
Actualizat: 03 03. 2013, 00:18