Trei săptămâni fără balon

Marius Lăcătuș poate răsufla ușurat în privința situației căpitanului Stelei, Sorin Ghionea.

Investigațiile medicale efectuate de fundaș în cursul zilei de ieri au relevat faptul că accidentarea lui Sorin Ghionea (foto, culcat) nu este una atât de gravă pe cât s-a crezut inițial. Astfel, examenul RMN a relevat că internaționalul în vârstă de 30 de ani, care s-a accidentat în timpul antrenamentului de marți, a suferit o entorsă la genunchi de gradul I, care nu necesită însă imobilizarea sau intervenția chirurgicală în zona afectată. Jucătorul va începe procesul de recuperare peste câteva zile, iar medicul Radu Paligora speră ca în maximum două-trei săptămâni, acesta să fie apt de joc. Totuși, Marius Lăcătuș nu se va putea baza pe serviciile căpitanului echipei în meciurile pe care Steaua le mai are de disputat până la Paști, cu Gloria Bistrița, Pandurii, Farul și Gaz Metan Mediaș.

Rada îl înlocuise în sezonul trecut

În acest moment, singurele soluții de înlocuire a lui Ghionea sunt Eugen Baciu și Alexandru Tudose, primul având însă șanse mai mari de a fi titular în meciul de sâmbătă. O altă posibilitate de înlocuire ar fi fost și Ionuț Rada, jucătorul de picior stâng care-l substituise cu brio pe Ghionea în prima jumătate a sezonului trecut, când ex-gălățeanul se afla în recuperare după o accidentare gravă suferită la genunchiul stâng, dar fundașul nu se mai află în acest moment în lotul vicecampionilor. Fotbalistul a fost împrumutat de Steaua la CS Otopeni cu numai câteva zile înainte de startul returului, după ce în pregătiri fusese folosit de Lăcătuș atât pe postul lui Ghionea, cât și pe cel de fundaș stânga.

„Nu am probleme cu vederea!”

Zapata (foto) a răspuns în ultimul număr al revistei FCSB Magazine criticilor care i s-au adus. „M-a deranjat când am fost comparat cu alt portar din trecutul Stelei (n.r. – Carlos Fernandes). Aaa, și încă ceva, nu am probleme cu vederea!”, spune Zapata, supărat pe Ienei și Duckadam, cei care l-au criticat.

„Ionescu poate juca o repriză“

Patronul Stelei, Gigi Becali, este convins că Andrei Ionescu este capabil să ajute echipa în acest moment. „Nu i-am zis lui Lăcătuș să-l bage titular, dar părerea mea este că la 20 de ani, cât are el, poate să joace cel puțin o repriză la noi”, a spus Becali. La meciul cu Bistrița, Ionescu va fi inclus în lotul de 18.


"Marius a riscat când și-a dat acceptul ca Ionuț Rada să fie cedat la Otopeni. Din moment ce Steaua nu mai are șanse la titlu, n-ar fi bine să meargă pe mâna lui Baciu, ci pe a tânărului Tudose!"
– Liță Dumitru, fost căpitan Steaua

19 meciuri a bifat Ghionea în acest sezon de Liga I, toate ca titular

3 este numărul de apariții ale lui Rada și Baciu în Liga I în acest sezon

 

Publicat: 02 04. 2009, 09:55
Actualizat: 02 04. 2009, 10:03