Trei steliști i-au schimbat părerea finanțatorului FCSB! Cum a ajuns Becali să facă ce spune Dică, după presiuni externe

Accidentarea lui Mihai Pintilii, unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai vicecampioanei României în acest sezon, i-a dat planurile peste cap lui Nicolae Dică. Antrenorul s-a văzut pus în situația de a apela la unul dintre fotbaliștii pe care Gigi Becali i-a „fixat” pe un alt post: Dragoș Nedelcu. Însă, recent, misiunea antrenorului a devenit mai ușoară printr-o surprinzătoare schimbare de optică a finanțatorului FCSB. „Pintilii e cel mai bun mijlocaș central din țară. Dar lucrurile se pot schimba, acum cu accidentarea asta a lui. Poate Nedelcu sau Filip intră acolo și îi iau locul. Dar la Nedelcu mă gândesc”, a spus Becali într-o intervenție la postul TV Sport.ro.

Aparent neașteptată, reacția lui Gigi Becali vine după mai multe săptămâni în care direct sau indirect, Nicolae Dică a reușit să îl facă să înțeleagă faptul că Dragoș Nedelcu nu poate da randament pe postul de fundaș central, așa cum ordonase finanțatorul. „Din punctul meu de vedere, Nedelcu este mijlocaș central”, a spus recent Dică, cel care și-a întărit ideea folosind părerile unor specialiști care s-au pronunțat pe această temă în ultima perioadă.

Paradoxal, toți cei trei în cauză sunt susținători declarați ai Armatei în disputa Steaua – FCSB. Cel mai hotărât a fost Gabi Balint, cel care spunea despre Nedelcu că urăște de-a dreptul postul de fundaș central. Mai departe, Basarab Panduru i-a întărit discursul lui Dică prin mai multe declarații la TelekomSport, fostul mare jucător al Stelei ironizând chiar în unele emisiuni prestația lui Nedelcu în centrul defensivei. Argumentul final a venit de la Victor Pițurcă, personaj din fotbal cu care Becali se află într-un conflict, dar personaj a cărui părere este apreciată de finanțator. „Nedelcu nu are nicio legătură cu postul de fundaș central, el este mijlocaș central, dar folosit într-un sistem 4-3-3. O să fie folosit mijlocaș central, n-au ce să facă”, spunea Pițurcă recent.


12.000 de euro pe lună este salariul lui Dragoș Nedelcu la FCSB. Fotbalistul este depășit la acest capitol de doi dintre rivalii lui pe post – Pintilii (19.000 euro pe lună) și Ovidiu Popescu (12.500 euro pe lună)

Publicat: 13 09. 2018, 22:23
Actualizat: 13 09. 2018, 22:24