Roni Levi a făcut cunoștință cu Steaua! Noul antrenor al roș-albaștrilor a fost vizitat la primul său antrenament și de Gigi Becali. Levi a avut și ceva bătăi de cap: Geraldo, Matei și Răduț s-au antrenat separat, aceștia acuzand încă unele probleme.
Ședința de pregătire desfășurată la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia a durat aproximativ o oră. Gabi Matei a efectuat un antrenament ușor, el fiind accidentat în timpul turneului efectuat de echipa națională a României în America de Sud.
După exercițiile de încălzire, antrenorul Roni Levi a împărțit lotul de 27 de fotbaliști în două grupe, acestea efectuând câte un joc de posesie.
O grupă a fost supravegheată de Levi, iar cealaltă de antrenorul secund Gabriel Caramarin.
La primul antrenament în vederea noului sezon a fost prezentă întreaga conducere a Stelei: finanțatorul Gigi Becali, managerul general Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, Valeriu Argăseală, vicepreședinții Teia Sponte și Iulian Ghiorghișor, precum și directorul tehnic Narcis Răducan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER