Tribunalul fotbalului
Gloria nu a înțeles nimic din meciul de Cupă cu bănățenii. La fel ca atunci, și acum a jucat mai bine decât Timișoara, dar a fost penalizată de Curtean, în prelungiri. Norocul și arbitrul Crăciunescu au fost de partea trupei lui Balint. Centralul a refuzat un penalty pentru bistrițeni, în prima repriză.
Jucătorii timișoreni s-au culcat pe-o ureche după ce au văzut Gloria în partida cu Dinamo și au păcătuit amarnic. Încă de la meciul din „Groapă”, bistrițenii se gândeau la partida cu Timișoara. Altfel, Sabău nu ar avea nicio explicație pentru odihnirea „vedetelor” Sânmărtean, Zaharia, Nalați sau Silvășan în jocul cu Dinamo. Toți cei patru au fost prezenți ieri în prima garnitură, iar Gloria s-a schimbat radical la față. Bistrițenii i-au luat tare pe elevii lui Balint, iar bănățenii au călcat rareori iarba din careul lui Tătărușanu, în prima parte. Prea puțin pentru o echipă ce se dorește principala urmăritoare a lui Dinamo în cursa pentru titlu. Silvășan de trei ori, Diogo și Joao Pedro s-au întrecut însă în ratări, iar centralul Teodor Crăciunescu a închis ochii la un henț clar al lui Stancu în careul bănățenilor.
În repriza secundă, bistrițenii aveau să regrete ocaziile din prima parte. Asta pentru că elevii lui Sabău au intrat în starea de somnolență a bănățenilor și nu s-au mai apropiat de buturile lui Pantilimon. Sânmărtean și Zaharia au arătat că au trecut anii peste ei, iar Ciucă și-a lăsat echipa în zece oameni. Soarta meciului s-a scris în prelungiri. Tocmai când Iancu își pregătea criticile pentru Gabi Balint, „arma secretă” Curtean l-a executat cu un șut la vinclu pe Tătărușanu și menține șansele la titlu ale Timișoarei, chiar dacă jocul bănățenilor scârțâie.
Sabău, atac la Teo Crăciunescu
Sabău l-a atacat dur pe arbitrul partidei cu Timișoara: „Am avut cel puțin un penalty neacordat, la hențul lui Stancu. Apoi, Ciucă a fost eliminat pe nedrept. La acea fază, Bucur s-a ridicat și a vrut să continue faza, dar arbitrul a oprit jocul și l-a dat afară pe Ciucă. Mai multe nu vreau să spun, fiindcă Gloria este o echipă mică și nici nu știu ce interese sunt”.
Â
Â