Patronul rapidist a primit o veste bună din partea instanței, care ieri i-a refuzat lui Fathi Taher cererea prin care încerca să-și recupereze datoria de opt milioane de euro.
Judecătorii au mai hotărât ca jucătorilor Surdu, Codrea, Albuț și Burcă să li se achite restanțele salariale, acestea fiind în valoare de 334.000 de euro.
George Copos (foto) a primit, ieri, o veste bună din partea instanței. Judecătorii nu au admis cererea depusă de Fathi Taher pentru recuperarea celor opt milioane de euro investiți de iordanian, în vara lui 2008, la Rapid. După aflarea deciziei judecătorilor, Copos a avut o nouă întâlnire cu Gruia Stoica, iar cei doi oameni de afaceri au discutat din nou despre cedarea echipei patronului de la GFR. Inițial, negocierile dintre Copos și Gruia Stoica au intrat în impas din cauza datoriei pe care patronul rapidist o are față de omul de afaceri iordanian. Tot ieri, Tribunalul București a admis contestațiile privind încadrarea în tabelul de creditori depuse de Romeo Surdu, Paul Codrea, Călin Albuț și Ovidiu Burcă. Astfel, aceștia își vor încasa toate restanțele pe care clubul le are către ei.
LPF vrea post TV Dumitru Dragomir (foto) vrea să lărgească orizonturile Ligii Profesioniste de Fotbal, iar următorul domeniu în care dorește să implice forul pe care îl prezidează este televiziunea. Președintele LPF a depus la OSIM o cerere pentru a întregistra numele Liga 1 TV și LPF TV. Dragomir a declarat că inițiativa sa va fi pusă în discuție la Adunarea Generală a Ligii 1 organizată în iunie sau iulie, la finalul sezonului, și susține că grila postului va fi umplută cu fotbal, handbal, sporturi de contact, dar și cu filme artistice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER