Trică: „De ce e așa lăudată Timișoara? Suntem clar peste ei!”
Jucătorul care a revenit în Bănie după 10 ani, Eugen Trică, a
spus, după meciul cu FC Timișoara, că Universitatea Craiova a fost
mai bună decât echipa bănățeană și oltenii ar fi trebuit să plece
din Banat cu toate cele trei puncte.
„Uitați-vă cum pierdem punctele. La Iași trebuia să
câștigăm, cu Rapidul am primit un gol din ofsaid, iar acum, cu
Timișoara, am ratat victoria aiurea. Universitatea Craiova e cea
mai frumoasă echipă din România, să nu-și bată nimeni joc de ea,
arbitrii ar face bine să ne lase în pace”, a spus
mijlocașul oltean, la gsptv.
„De ce așa de lăudată Timișoara? Cu Șahtior s-au apărat,
suntem clar peste ei și noi, asta s-a văzut în jocul de
ieri”, a mai spus Trică.
Meciul FC Timișoara – Universitatea Craiova s-a încheiat 1-1, după
ce oltenii au condus cu 1-0, prin golul lui Mihai Costea.
Universitatea acuză faptul că golul egalizator al timișorenilor a
fost precedat de fault la portar.