Trică s-a înțeles cu Craiova: **”Îmi doream demult să mă întorc!”
După ce în jurul prânzului a refuzat Pandurii Tg. Jiu, Eugen Trică s-a înțeles în această seară cu Adrian Mititelu pentru o revenire după mai bine de 10 ani la gruparea din Bănie.
Înțelegerea se va întinde pe o perioadă de trei ani de zile, urmând să câștige aproximativ 170.000 de EURO pe sezon. Mâine cele două părți ar urma să semneze înțelegerea. Contactat de ProSport, Trică a confirmat discuțiile: "Frate, nu e normal să îmi închei cariera acolo unde am început-o? Mi-am dorit mai de mult să revin la Universitatea, dar nu puteam să mă propun singur. M-am înțeles cu domnul Mititelu, nu vor fi probleme și sper ca suporterii să mă primească bine, pentru că eu vin să dau tot ce pot pentru echipă", a spus mijlocașul pentru ProSport
Eugen Trică a mai evoluat la Craiova în perioada 1994 – 1999, după care s-a transferat la Steaua