Conducerea clubului FC Vaslui a organizat astăzi o conferință de presă privind cazul Costly.
Vasluienii spun că atacantul Carlo Costly si-a demonstrat in nenumarate randuri neprofesionalismul, cu toate ca cei din conducerea clubului l-au tratat de fiecare data cu maxim respect.
In ordinea desfasturarii evenimentelor, prima dintre „gafele” jucatorului hondurian a venit la sfarsitul sezonului trecut, atunci cand la rugamintea Federatiei de Fotbal din Honduras, Carlo Costly trebuia sa isi faca vizita medicala la un cabinet din Iasi. In preziua vizitei, Costly a petrecut intr-n club din oras pana la ora 6 dimineata si apoi nu s-a mai prezentat la cabinet si nici nu a raspuns la telefon.
Ajuns in Honduras, Costly a cerut apoi prelungirea sederii in tara natala pana pe data de 2 iulie 2010 motivandu-si cererea cu un certificat medical prin care spunea ca a contactat o viroza, iar tratamentul necesita cateva zile.
Dupa aceasta data (2 iulie 2010), Carlo Costly a refuzat sa revina la reunirea lotului invocand varii motive. Unul dintre acestea a fost neplata salariilor de catre club, iar, cum am aratat in conferinta de presa de astazi prin copii ale ordinelor de plata, Costly are salariile platite la zi. Conducerea clubului i-a trimis jucatorului hondurian in 3 randuri bilete pentru a putea ajunge in cantonamentul echipei, insa de fiecare acesta le-a refuzat.
Cu toate acestea aberatiile jucatorului au continuat cu acuze aduse la adresa clubului precum ca cei din conducere au refuzat sa se intalneasca cu el si impresarii lui la o presupusa vizita in urma cu cateva zile in Vaslui. In fapt vizita lui Costly a fost doar una de scurta durata si numai pana la Bucuresti, nicidecum in Vaslui, si asta doar pentru a retrage o importanta suma de bani de la sucursala unei banci.
Ciprian Damian, presedinte FC Vaslui: „Costly nu a mai fost la Vaslui de aproape 4 luni. Ceea ce a aparut prin presa cum ca domnul Porumboiu s-ar fi intalnit cu jucatorul Carlo Costly la nu stiu ce hotel sunt pure inventii. Atata timp cat fotbalistul mai are 3 ani de contract cu FC Vaslui nu avem ce negocia.
El a fost in Romania, insa la Bucuresti, de unde si-a ridicat banii, dupa care a parasit tara. Carlo Costly incearca sa devina liber de contract inventand tot felul de povesti. Jucatorul este platit la zi, dar a refuzat sa vina la echipa! Acest stapan de jucatori, agentul De Feis, se comporta precum stapanii de sclavi din Roma antica. Costly nu poate de unul singur sa inventeze asemenea prostii. Il stiam un om cu caracter, insa este indemnat la tot felul de minciuni. Tot ce a aparut in presa sunt lucruri neadevarate, iar limbajul folosit nu face cinste niciunui fotbalist si nici unei persoane educate.”
Prin urmare conducerea clubului a luat masuri de penalizare impotriva jucatorului. Aflat sub contract inca 3 ani de zile cu FC Vaslui, Carlo Costly nu poate evolua la alta echipa decat FC Vaslui. Una dintre masurile luate de conducerea echipei impotriva jucatorului a fost trimiterea acestuia la echipa a doua a clubului. Prin urmare, Carlo Costly este asteptat la debutul in Cupa Romaniei pe data de 29 august, atunci cand FC Vaslui II va intalni pe Avantul Zapodeni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER