Trio pentru anonimat
Panait, Badea și Drida erau prezentați drept marile transferuri ale Stelei acum două sezoane. De la Vaslui, direct în Liga Campionilor – așa erau anunțați cei trei de către marele conducător din Ghencea. Ca de obicei, realitatea bate trompeta: Panait și Drida s-au întors rapid în lumea lor de mediocri și nici Badea nu se simte prea bine. Ca în cele mai stupide definiții, șefii roș-albaștrilor nu învață nici măcar din propriile greșeli.
Ce să mai vorbim de ale altora. Își umflă în aceste zile piepturile pentru a răcni marile mutări ale verii 2008: Stancu, Szekely și Neagoe. Adică un atacant care n-a mai jucat nimic de jumătate de an, un mijlocaș de la o echipă de locul 8 și un fotbalist de la Mioveni, adică din Liga a II-a. Cu toții chemați să performeze nu în Liga lui Mitică, ci în Liga Campionilor. Și, da, anul acesta, nu peste un cincinal. Exercitând o presiune cu care nu au cum să fie obișnuiți, Becali și ceilalți șefi nu fac altceva decât să grăbească întoarcerea acestor trei jucători, pe modelul vasluienilor, în anonimat. Steaua nu mai convinge ca echipă de câțiva ani, pentru că nu mai știe să-și construiască viitorul cu luciditate și răbdare.