Poli s-a impus în Ștefan cel Mare după 45 de ani, ultima victoria bănățeană în Groapă datând din 1965. Daniel Stanciu e fericit că trupa lui Sabău a reușit cele trei puncte și este de părere că lupta pentru titlu se va duce până în ultima etapă, în trei.
„Am dominat tot meciul, dar în final au venit peste noi. Am rezistat și am luat șase puncte din dubla cu Dinamo în acest sezon. Prima șansă o are în continuare CFR-ul, dar și Urziceniul, care au un program mult mai ușor. Eu cred că de-acum încolo lupta pentru titlu e o luptă în trei, între noi, CFR și Unirea, cu ele favorite.„, a explicat Daniel Stanciu, la Sport.ro
Chivorchian s-a situat și el pe aceeași lungime de undă cu Stanciu și admite că CFR are prima șansă la titlu.
„Am învins cu 2-1, a fost o victorie meritată, echipa poate ocupa locul unu, va fi un final intereant de campionat. E îmbucurător că Timișoara a invins Dinamo după 45 de ani. Este greu să ajungem pe locul unu, dar nu imposibil. CFR are prima șansă la titlu.„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER