Tot mai multe voci susțin că partida cu Viitorul va fi ultima în care Dan Petrescu va sta pe banca celor de la CFR. Asta în ciuda faptului că antrenorul amintește tot timpul de contractul prelungit cu echipa clujeană și clauza de reziliere, când i se pune această întrebare. Site-urile din China scriu că Guizhou Zhicheng l-ar fi acontat deja pe tehnician și-l așteaptă de săptămâna viitoare la echipă. Formația unde vedeta este Jelavic, fostul vârf al lui Everton a început prost campionatul și este pe ultimul loc după 10 etape. Chinezii vor să-l înlocuiască pe spanionul Gregorio Manzano cu Dan Petrescu. Acesta a recunoscut că a mai avut oferte din China, chiar de la Jiangsu Suning, acolo unde a ajuns Cosmin Olăroiu, la recomandarea antrenorului de la CFR. „M-au sunat și le-am spus că în momentul de față nu pot să merg și le-am dat un sfat. Mă bucur că m-au asculat”, a spus Petrescu.
CFR se alege cu 300.000 de euro
Acesta a semnat de curând prelungirea contractului cu CFR și are o clauză de reziliere. Este vorba de 300.000 de euro, o sumă mică în raport cu zecile de milioane de euro pe care le investesc echipele din China. „Este o sumă importantă, dar nu exagerată. Cluburile din China o pot achita fără probleme. Sunt impresari care știu că s-au întâlnit cu impresarii lui, chiar și cu el, dar lucrurile nu sunt clare”, a spus Iuliu Mureșan.
A plecat în 2015 după Supercupă
N-ar fi prima dată când Petrescu pleacă în China. S-a întâmplat la ultimul trofeu cucerit. În iunie 2015 acesta semna cu ASA Târgu Mureș. După o lună, echipa din Mureș a cucerit Supercupa României, dar Petrescu a plecat imediat după meci și a semnat cu Jiangsu Suning. „Mi-au spus că nu mai pot susține financiar echipa și că sunt probleme. Atlfel nu aș fi plecat”, a spus în mai multe rânduri Dan Petrescu.
Edi Iordănescu și-a dat acordul
În acest timp, oficialii de la CFR nu au stat degeaba. Dumitru Graur a vorbit despre posibile negocieri cu Ladislau Boloni, iar o parte dintre oficialii clubului din Gruia au avut deja o rundă de discuții cu Edi Iordănescu. Se pare că fiul fostului selecționer și-a dat acordul de principiu să-i urmeze lui Petrescu la CFR, discuțiile ajungând inclusiv la detaliile financiare și cele legate de staff-ul tehnic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER