Trombetta pune tunurile pe jucători!

Rezultatele slabe din ultimul timp l-au făcut pe Maurizio Trombetta să iasă în față și să-și pună pentru prima oară jucătorii la zid.

Tehnicianul campioanei dorește să vadă mai multă implicare și determinare de la elevii săi în meciuri. “Echipa mea primește gol incredibil de ușor, ne apărăm foarte prost. În foarte multe partide am început practic de la 1-0 pentru adversari. De acum înainte o să ne gândim că pornim meciurile de la acest scor. Iar în atac la fel, ne creeăm multe ocazii și nu din întâmplare, însă problema este că nu reușim să marcăm”, a răbufnit Maurizio Trombetta.

Acesta este de părere că “feroviarii” au forța să câștige toate partidele până la finalul turului chiar dacă tot mai mulți jucători se plâng că nu mai fac față fizic. “Dacă Dinamo va termina turul la nouă puncte distanță de noi au mari șanse să câștige campionatul, dar contează ce fac și celelalte contracandidate. Avem puterea să câștigăm toate cele trei partide rămase din tur, cum am pierdut puncte le putem și recupera”, a mai spus italianul.

El nu își simte postul amenințat. “Citesc ziarele și am văzut că se scrie despre o înlocuire a mea. S-au vehiculat multe nume de la venirea mea la CFR Cluj, însă am rămas aici și așa sper să se întâmple și de acum înainte”, a conchis Trombetta.

"Suntem deținătorii Cupei României și mi-ar plăcea să păstrăm acest trofeu, însă ne așteaptă o întâlnire dificilă cu Sportul"
– Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

Publicat: 13 11. 2008, 08:20
Actualizat: 13 11. 2008, 08:33