Maurizio Trombetta (foto) este mai mult cu gândul la ultimele partide pe care CFR le are de disputat în această toamnă decât la viitoarele transferuri. „Deși am rămas puțini în lot după numeroasele accidentări, vrem să scoatem maximum din meciurile care ne-au mai rămas de disputat. În acest moment nu mă gândesc la transferuri. Abia în pauza competițională o să putem discuta despre aceste lucruri. Mă gândesc doar ca jucătorii pe care îi am să rămână în continuare la CFR“, a mărturisit italianul de pe banca „feroviarilor“, care nu concepe decât victoria în meciul de azi cu argeșenii. „FC Argeș se află într-o formă bună și cred că o să avem un meci dificil cu ei. Se apără destul de bine și au contraatacuri periculoase. Nu cred că o să vină la Cluj să se apere“, a încheiat Trombetta. Italianul are semne de întrebare în privința fundașului Tony, acesta nefiind încă la capacitate maximă.
Â
"Ne așteaptă un meci dificil cu FC Argeș, dar dacă vrem să rămânem în lupta pentru titlu, trebuie să câștigăm toate meciurile rămase din tur" – Maurizio Trombetta, antrenor CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER