ȚSKA îl protejează pe Moraes pentru Steaua!** UITE ce ofertă a făcut Becali pentru brazilian! Salariul? Foarte mare pentru Liga I

Presa din Bulgaria susține că sunt șanse mari ca ȚSKA Sofia să
nu se bazeze pe Moraes în Supercupa cu Litex, care se va disputa pe
30 iulie. Brazilianul a semnat deja un contract cu Steaua
Bulgariei, dar se află într-o situație neclară și bulgarii nu vor
să riște eventuale sancțiuni de la FIFA.

De asemenea, Moraes ar putea rata și prima etapă din Bulgaria, când
ȚSKA va juca împotriva celor de la Lokomotiv. Fostul atacant al
Gloriei Bistrița așteaptă răspunsul de la FIFA, iar dacă va fi
declarat liber de contract sunt șanse mari să ajungă la Steaua
București.

Tot jurnaliștii din țara vecină susțin că clubul patronat de Gigi
Becali a oferit 200.000 de euro pentru un împrumut pe un an de
zile, cu opțiune de cumpărare. Salariul pe care bucureștenii i l-ar
oferi este de 30.000 de euro pe lună, de trei ori mai mare decât
cel oferit de ȚSKA, susțin bulgarii.

„Situația lui Moraes este destul de complicată. Pe de o
parte este problema cu drepturile sale federative, pe de alta este
oferta foarte bună pentru el de la Steaua”
, susține un
oficial al grupării din capitala Bulgariei.

Publicat: 20 07. 2011, 17:13
Actualizat: 20 07. 2011, 17:36