Tsunami în Bănie!** Nicolo Napoli a fost demis!
Tsunami la Craiova. Meciul cu Gloria Buzău a fost ultimul pentru Nicolo Napoli pe banca oltenilor.
Supărat de rezultatul partidei de azi, Adrian Mititelu a decis să-l suspende pe tehnician din funcție până la finalul sezonului. Aceeași sancțiune a fost dictată și împotriva lui Jerry Gane.
Tehnicianul italian mai avea contract cu Universitatea doar până la finalul sezonului. Chiar dacă finanțatorul Craiovei a declarat că nu vor fi probleme în a-i prelungi acestuia contractul scadent, rezultatul de azi și spectrul ratării unei prezențe într-o cupă europeană l-au deteminat pe Mititelu să-l demită.
Adrian Mititelu a anunțat, imediat după meci decizia luată: "Începând din acest moment, timp de o lună, Nicolo Napoli și Gane sunt suspendați din funcție. Voi anunța în scurt timp un interimar. Se punea în pericol munca pe care am depus-o în ultimii patru ani și nu ne permiteam asta"
Italianului nu i se comunicase nimic oficial, el aflând la conferința de presă, de la jurnaliști, că a fost suspendat din funcție.
"Nu știam nimic de această decizie. Patronul poate lua ce hotărâre vrea, voi spune mai mult în momentul în care voi fi anunțat oficial"