Țucudean, la prima sa conferință în calitate de jucător al Stelei: „Pentru mine contează foarte mult valoarea echipei. Pe teren nu mai aud nimic. Suporterii pot să fluiere, eu îmi fac treaba!”
Luni, oficialii din Ghencea au organizat în Antalya o conferință în care l-au prezentat pe George Țucudean. Atacantul în vârstă de 23 de ani a fost împrumutat de la Charlton pentru un an și jumătate, urmând ca în vara lui 2016 steliștii să îl poată cumpăra definitiv pe fotbalistul care în Liga 1 a evoluat pentru Dinamo. Țucudean nu a vorbit despre fosta sa echipă, punând accent în discursul său pe obiectivele pe care Steaua le are în acest sezon: „Ne pregătim bine, abia aștept să încep campionatul. Băieții m-au primit bine, ne cunoaștem de multă vreme. Sunt bine, trebuie să mă obișnuiesc cu noii colegi. Din punctul meu de vedere pot să joc și în amicale. Concurența din atac mă ajută. Mă bucur că am ajuns la Steaua. Având în vedere la ce tinde echipa să facă, pentru mine contează foarte mult valoarea echipei.
Acum trebuie să dovedesc că sunt bun și merit să joc aici. Orice jucător își dorește să ajungă în Champions League. Transferul la Steaua este un pas înainte. Am acumulat experiență în Anglia și Belgia. Au mai fost discuții cu câteva echipe, dar Steaua și-a dorit cel mai mult să vin”, a declarat cel care va purta numărul 29 la Steaua.
Țucudean este cel de-al doilea dinamovist transferat de Steaua în această pauză competițională. Primul a fost Tamaș
Vrea iar la națională
Țucudean nu a avut tocmai cel mai bun randament la Charlton, reușind să marcheze doar două goluri în cele 23 de meciuri din acest sezon. Totuși, atacantul are gânduri mari la Steaua și speră ca prin evoluțiile sale să atragă atenția celor de la națională: „Nu mi-am propus să dau un număr de goluri, cel mai important este să câștige echipa. Toți jucătorii își doresc să ajungă la națională, am fost acolo și vreau să mai ajung cât mai repede”.
Fotbalistul speră să nu fie primit cu ostilitate de fanii Stelei sau ai lui Dinamo: „Când intri pe teren, nu mai auzi nimic. Suporterii pot să fluiere, să facă orice, eu trebuie să îmi fac treaba. Doar prin evoluțiile mele o să îi fac să mă aplaude și să mă susțină. Nu sunt nici primul și nici ultimul jucător care s-a transferat de la o rivală. Dacă voi juca bine, sigur mă vor aplauda. Am venit aici să îmi fac treaba. Fiecare va intra să joace, eu știu că trebuie să o fac bine, sper să și marchez.
Am vorbit cu foștii colegi de la Dinamo, m-au felicitat, m-au încurajat și fiecare își vede de acum de treaba lui”, a încheiat George Țucudean.