Tudela, la primul antrenament sub comanda lui Stoichiță:** „Fără multă muncă, n-am cum să rămân!”
Josh Tudela, jucător venit în probe la Steaua, a susținut astăzi
primul antrenament cu „roș-albaștrii”. Mijlocașul în vârstă de 25
de ani a susținut câteva serii de alergări alături de toată echipa,
după care a atrecut sub comanda preparatorului fizici Horea Codean.
După sesiunea de pregătire, Tudela a acordat un interviu pentru
site-ul oficial al clubului în care își exprimă speranța că va
rămâne la Steaua.
Josh, cum e după primul antrenament alături de jucătorii
Stelei?
Pentru mine nu a fost foarte greu, deoarece am făcut un antrenament
ușor. Sper să mă pregătesc bine și să reușesc să îl determin pe
antrenor să mă oprească aici. Sunt conștient că va fi greu, dar
sunt ambiționat de atenția acordată de Steaua.
Cum ai fost primit de jucători?
Îmi par cu toții băieți de treabă și m-aș bucura să îmi devină
colegi. La antrenament am stat mai mult alături de Juan Toja,
fiindcă el a jucat în SUA și îmi poate fi de ajutor.
Ai apucat să afli mai multe despre Steaua și
România?
Sunt într-o continuă acumulare de cunoștințe în acest moment.
Agentul care mi-a facilitat venirea aici mă pune la curent cu tot
ce se întâmplă în fotbalul românesc. În ceea ce privește
Bucureștiul, pot spune că este un oraș impresionant și că îmi place
foarte mult până acum.
Îți dorești să traiești visul american în
Ghencea?
Am fost educat încă din copilărie să lupt pentru ceea ce îmi doresc
și sunt conștient că fără foarte multă muncă nu pot obține un
transfer la Steaua. Timpul va decide dacă merit sau nu. Eu le
mulțumesc celor de aici pentru că îmi acordă aceastș șansă!
Sursa: steauafc.com