„Tudor a greșit, am avut un penalty clar!”
Antrenorul Brașovului, Răzvan Lucescu, a declarat, la finalul partidei disputate de echipa sa în compania Unirii Urziceni, că elevii săi au meritat victoria. "A fost un meci foarte dificil, între două echipe bine organizate. Cred că am meritat victoria datorită mentalității noastre", a afirmat tehnicianul "stegarilor". Lucescu jr. a susținut, totodată, că formația sa a avut un penalty, la intervenția lui Galamaz asupra lui Hadnagy, considerând că arbitrul Tudor a greșit la acea fază. "Tudor a greșit la un penalty clar pentru noi, dar asta este viața", a continuat Răzvan.