Tudor: „Nu vreau să fiu virusat”

ProSport a vorbit cu Alexandru Tudor înainte ca acesta să fie delegat la derby, încercând să afle o parte din secretele unui tip care pare prea serios atât pe teren, cât și în afara lui.

De ce la noi este presiunea așa de mare pe arbitri?
Pentru că trăim într-o țară în care disciplina și autoritatea sunt doar principii teoretice. Românii se pricep la toate, și la fotbal, și la agricultură, și la politică. Principiul de fairplay este un concept străin pentru noi, eu unul recunosc că nu-l am în sânge și din când în când trebuie să-i recitesc principiile.

Se va schimba vreodată asta?
Când fotbalul va fi la un nivel de profesionism egal cu al marilor echipe din Europa. Și la ei se greșește în arbitraj, că nimeni nu e perfect, dar pe ei nu-i interesează decât să caute soluții pentru a evita greșelile.

Cum ar trebui să fie un arbitru?
Discret. Dar, din păcate, noi nu avem un mediu în care să ne exprimăm ca englezii, spre exemplu. Acolo, la un fault de „roșu“, arbitrul îi explică jucătorului că nu-i dă decât „galben“, din respect pentru spectatori, care au venit să-l vadă jucând. La noi, ar ieși un tărăboi…

De ce obișnuiești să te izolezi de lume înaintea unui meci important?
Așa este bine, să rămâi cu mintea limpede, curată. Știi cum e, dacă vrei un calculator complet curat, nu te conectezi la net, că te virusezi…

Care este cel mai dificil meci pe care l-ai arbitrat?
Cel mai greu este cel de etapa viitoare. Mie îmi place să trăiesc cu mintea în prezent. Este foarte important controlul minții. Dacă admit altceva, sunt virusat.

Știi ce se întreabă unii? Cum poți da penalty, când n-ai jucat fotbal?
N-am fost profesionist, e drept, n-am jucat la Milan, dar am jucat, totuși, la Gloria București. Sunt mulți arbitri mult mai valoroși ca mine, care n-au jucat. Collina, de exemplu. Dar arbitrajul este o chestie de echilibru mental, trebuie să înțelegi spiritul jocului. Să conduci un spectacol, să-i dai cursivitate. Să fii dirijor, nu contabil.

Ce ți-ai propus când ai început arbitrajul?
Sincer, nu-mi propusesem nimic. Am fost îndrumat, eu nici nu știam ce-i ăla arbitraj, nu știam cu ce se mănâncă.

Nu era pasiune?
A devenit. Așa cum, când jucam fotbal, dormeam cu mingea în pat, când am ajuns arbitru, purtam echipamentul prin casă! Prin ’91-’92 mi-am cumpărat primul echipament, a fost un efort financiar uriaș, era setul acela internațional, cu ecuson… (Râde).

Te deranjează porecla de Brad Pitt?
Nu mă încântă. Eu aș vrea să fiu un om modest, iar acest apelativ nu prea mă împinge către modestie…

Alexandru Tudor trăiește doar din arbitraj?
Nu. Am patru tipuri de venit. Dar îmi trebuie
puțin.

Câștigi relativ bine, dar mergi cu o Dacie…
Importante sunt faptele, nu vorbele. Iar Dacia mea chiar a pornit bine dimineață, sunt foarte mulțumit de ea.