Tudorel Stoica îi taie elanul Stelei: **”N-a avut adversar, Astra la începutul campionatului se bătea la retrogradare. Parcursul din Europa nu e mare performanță!”

Tudorel Stoica îi taie elanul Stelei: **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a „închis” campionatul încă dinainte ca acesta să înceapă cu adevărat. Încă de la mijlocul turului roș-albaștrii au dat senzația că nu mai pot fi prinși, în condițiile în care CFR, Vaslui, Dinamo și Rapid aveau mari probleme, atât din punct de vedere al jocului, dar și al finanțelor.

În aceste condiții, câștigarea titlului cu numărul 24 a fost doar o formalitate, consideră căpitanul legendar al Stelei din anii ’80, Tudorel Stoica. Deși admite că Reghecampf a construit o trupă extrem de puternică, fostul mare internațional spune că steliștii ar trebui să fie mai modești, singurul adversar care a dat senzația că poate să rămână în trena roș-albaștrilor fiind Astra, formație care avea ca principal obiectiv la începutul sezonului salvarea de la retrogradare.

După ce s-a întâmplat în campionatul nostru cu echipele puternice, Rapid și Dinamo….Inevitabil aceste lucruri afectează și era clar că Steaua, și prin valoarea lotului, și prin liniștea necesară, a dominat campionatul. Și era și normal, că dacă a ajuns Astra, care la începutul campionatului se bătea la retrogradare pe locul doi… și să stea mult timp pe locul doi, vă dați seama. Adevărul e că nici valoarea campionatului nu este foarte ridicată„, a spus fostul căpitan al roș-albaștrilor, la Dolce Sport.

Obișnuit cu performanțele de la finalul anilor ’80, Stoica nu a fost impresionant nici de parcursul din Europa League. Deși recunoaște că eliminarea lui Ajax reprezintă un reper pentru fotbalul românesc, ca și cele trei reprize bune reușite în compania lui Chelsea, fostul jucător este de părere că aceste rezultate nu pot fi catalogate drept „performanțe”.

E un lucru bun, dar nu e mare performanță. Performanță înseamnă să joci o finală și să câștigi un trofeu. Dar, pentru experiență, pentru faptul că au întâlnit niște echipe valoroase, este un lucru bun„, a mai spus Stoica.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×