Căpitanul legendarei echipe a Stelei care a ridicat Cupa Campionilor deasupra capului,Tudorel Stoica, s-a arătat încântat de invitația făcută de suporterii echipei care au sărbătorit 63 de ani de existență a clubului. Omul cu cele mai multe prezențe în tricoul roș-albastru a declarat s-a simțit extraordinar și că le mulțumește din suflet suporterilor steliști prezenți aseară.
În legătură cu neo-antrenorul Stelei, fostul său coleg Victor Pițurcă, Stoica a declarat că fostul selecționer nu este genul care să se ferească de astfel evenimente.
„Sărbătorirea a 63 de ani de la înființarea clubului trebuia făcută de altcineva. M-am simțit extraordinar la petrecerea de ieri, le mulțumesc fanilor. E nevoie de suporteri acum la Steaua și sper să fie alături de echipă. Probabil Piți nu a putut să vină. Nu cred că a vrut să se ferească de fani. Nu e omul căruia să îi fie frică de ceva. Nu știu dacă a promis că vine, mă depășește. Cred că dacă ar fi putut, ar fi venit cu cea mai mare plăcere. Nu s-a vorbit nimic despre viitorul Stelei la întrunirea de ieri. Nu vin în conducerea Stelei. Nu au fost discuții concrete în acest sens”, a spus Tudorel Stoica la gsp tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER