Tudose DA, „Ochi”** NU! „Răzvan e de cinci ani aici si nu a reușit să se impună!”

Mihai Stoichiță se va întâlni azi cu patronul Gigi Becali pentru
a stabili circuitul de veniri – plecări din această iarnă. De pe
așa-zisa listă neagră întocmită de tehnician lipsește însă un nume,
cel al lui Alexandru Tudose, a cărui plecare este interzisă de
„Lippi”.

Până în urmă cu un an, Tudose era om de bază la Gloria Buzău,
mai ales după ce fusese promovat la rangul de căpitan de Ștefan
Stoica, acum antrenor la Curtea de Argeș. Între timp, fundașul s-a
întors la Steaua, de unde era împrumutat, iar aparițiile în
meciurile oficiale s-au rărit dramatic.

„Nu
pleacă nicăieri”

De această conjunctură a încercat să profite și tehnicianul lui
Internațional, care îl vrea pe Tudose cu orice preț. „Steaua să-l
lase mai întâi să plece și apoi discutăm. Eu îl vreau și împrumut.
Nu cred că Steaua își permite să piardă un asemenea jucător. E unul
dintre puținii fundași tineri de mare valoare. Steaua se va păcăli
dacă-l va da”, a spus Stoica pentru ProSport. Replica lui Stoichiță
nu a întârziat să apară. „Nu pleacă niciun jucător de la Steaua
când vrea el, ci când e de acord clubul. Tudose nu va pleca în
această iarnă, cu siguranță”, a spus hotărât tehnicianul.

E
dezamăgit de Ochiroșii

Tehnicianul a vorbit și despre fotbaliștii de care este dezamăgit.
La acest capitol, Stoichiță l-a nominalizat pe Răzvan Ochiroșii, de
care, în funcție de discuția de azi cu Gigi Becali, e dispus chiar
să se dispenseze. „Îl știu pe ‘Ochi’ de la Galați, voiam să-l iau
la Oțelul, dar Steaua s-a mișcat mai bine. Acum stau și mă întreb
dacă aș fi făcut bine, pentru că văd ce a făcut aici. E de cinci
ani și nu a reușit să se impună deloc. La talentul lui, trebuia să
fie jucător de bază și ar trebui să se gândească serios de ce nu a
reușit”, a mărturisit, ușor nervos, Stoichiță.

„Ochiroșii e de cinci ani la Steaua și nu a reușit să se
impună deloc. La talentul lui, trebuia să fie jucător de
bază”
, Mihai Stoichiță, antrenor Steaua

Publicat: 21 12. 2009, 09:05
Actualizat: 21 12. 2009, 09:10