În turul campionatului, Brașovul a uimit nu doar prin rezultate, ci și prin forma de invidiat a unor jucători trecuți de prima tinerețe. Și nu e doar o întâmplare, din moment ce Robert Ilyeș, la 36 de ani, a reușit să-i șocheze pe oficialii echipei când, la testele fizice din vară și din iarnă, a ieșit pe primul loc!
La examinările fizice făcute la începutul campionatului, căpitanul „stegarilor” a terminat pe primul loc, devansând jucători ofertați de granzii campionatului, ca Sburlea sau Rui Duarte. Sub comanda lui Viorel Moldovan, Ilyeș a reușit din nou să fie în fruntea clasamentului, terminând pe primul loc, la egalitate cu Mihai Roman.
„Nu sunt Batman sau Superman” Chiar dacă se numără printre cei mai vârstici jucători din Liga I, alături de Gabriel Rotaru (38 de ani) de la Unirea Alba-Iulia, mijlocașul brașovenilor nu se gândește la retragere. „Să fiu sănătos, asta e important. Nu m-am gândit cât o să mai joc, este bine că fac față cu brio la cerințele campionatului”, a dezvăluit Ilyeș. Întrebat despre ce părere au colegii săi mai tineri, căpitanul ardelenilor nu crede că a reușit un lucru extraordinar. „Nu știu ce părere au, doar nu mă consideră vreun Superman sau vreun Batman. Secretul e să duci o viață sportivă exemplară și să încerci să fii un exemplu pentru cei mai tineri”, a spus Robert Ilyeș.
„Robert Ilyeș este cel mai bun exemplu pentru cum trebuie să fie un fotbalist. Este un model pentru fiecare dintre noi”, Mihai Roman, mijlocaș FC Brașov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER