Turcu: „Degeaba bați echipele mici**, dacă nu câștigi derby-urile!”
Acționarul dinamovist Vasile Turcu a comentat ultimele evenimente din Liga 1. Oficialul din Ștefan cel Mare a declarat că Dinamo nu are cum să rateze titlul și dacă totuși o va face, nu va fi meritul adversarelor, cât slăbiciunea propriei echipe. Unirea și Timișiara sunt principalele contracandidate la titlu, în opinia omului de afaceri din Șoseaua Ștefan cel Mare.
"Dacă am pierde campionatul, l-am pierde noi, nu l-ar câștiga altcineva. Dacă se va întâmpla, dar nu cred. Rednic este foarte bun și avem încredere că în etapele următoare, deși vom avea meciuri grele, vom lua titlul. Trebuie să fim conectați la joc în fiecare minut de joc. Primul meci e cel mai greu. Și Urziceni si Timișoara sunt bune, titlul se joacă până în ultima etapă. Unirea are un antrenor foarte bun și un lot omogen. Pe finalul de sezon se va vedea valoarea jucătorilor și a băncii tehince. Dacă vom gestiona bine meciurile importante cu contracandidatele la titlu, cu siguranță vom demonstra că avem valoare. Degeaba câștigi cu echipele mici și nu bați echipele mari. Din păcate, anul acesta am pierdut cu echipele mari"
Turcu a spus că trebuie să respecte decizia luată contra clubului, aceea de a juca meciul cu Timișoara fără spectatori. Omul de afaceri a mai declarat că nu este vina clubului pentru ceea ce s-a întâmplat, ci numai a fanilor. Vicepreședintele dinamovist consideră că nu trebuie să plătească clubul pentru greșelile unor suporteri.
"Nu e vina jucătorilor că jucăm fără spectatori cu Timișoara. Aveam 15.000 de dinamoviști la Cluj. Dinamo e iubită în Ardeal. Asta a fost decizia, trebuie să o respectăm. Nu puteam fi amendați mai rău. Ce vină are clubul? Eu nu cred că jucătorii sunt de vină. Suporterii nu trebuiau să intre cu bannerele alea. Cine e vinovat să plătească, nu să fie clubul amendat pentru ce face unul sau altul." , a spus acesta la gsp tv.