„Turcu e incompatibil cu fotbalul!** A venit de pe șantier și mai bine rămânea acolo!”

Vasile Avram s-a săturat de toate atacurile lui Vasile Turcu,
venite după fiecare etapă din Liga I, și a ținut să-i dea un
răspuns acestuia pentru toate jignirile și contestările din ultima
perioadă. Avram îndeamnă ca persoane de genul lui Vasile Turcu,
care nu au avut nicio treabă cu fenomenul fotbalistic, să nu mai
fie băgate în seamă. Șeful CCA l-a trimis „înapoi pe șantier” pe
acționarul dinamovist.

„Cine este Vasile Turcu? Îmi pare rău că băgați în seamă
asemenea personaje, care n-au nimic comun cu fotbalul. Ei vor să-și
facă imagine și se bagă prea mult în seamă, se cred mai importanți
decât sunt. Am auzit că aș fi incompatibil cu funcția, dar
el
(Vasile Turcu – n.r.) este incompatibil cu
fotbalul! Sunt persoane venite de pe șantier și ar fi fost mai bine
să rămână acolo. Pe de alta parte, ca să poți face o afirmație
despre o persoană, că are capacitatea să exercite o funcție sau nu,
trebuie să ai niște elemente: să-l cunoști din punct de vedere
profesional și moral. Trebuie să învățăm din greșeli și să le
evităm pe cât posibil. Numai așa ne putem îndrepta și cine nu
recunoaște că greșește este un ipocrit.
Numai domnul Turcu nu greșește…
este înalt, deștept, frumos și are și ‘benoacle’ la
ochi”
, a spus Avram la sptfm.

Publicat: 21 11. 2009, 19:22
Actualizat: 21 11. 2009, 19:30