Turcu: „Gigi o să poarte iar fularul lui Dinamo la gât!”
Toată suflarea alb-roșie așteaptă cu nerăbdare o victorie a CFR-ului în partida de diseară, contra Urziceniului lui Dan Petrescu.
Vasile Turcu l-a sunat chiar pe președintele din Gruia pentru a-i ura succes și crede că cele două reprezentante ale României în Champions League vor fi Dinamo și Clujul.
"Sunt fan CFR Cluj, că am băut un șpriț și sunt binedispus. Lăsând gluma la o parte, cred că ei nu-și mai permit să piardă puncte, pentru că dacă batem noi și Timișoara și Urziceniul, atunci CFR va veni pe locul II. Nu se poate vorbi despre nici o alianță, noi jucăm doar pentru culorile noastre. Am vorbit cu Iuliu Mureșan, i-am urat succes și i-am transmis să mă facă și pe mine fericit diseară.", a spus oficialul din Ștefan cel Mare la gsptv.
Acționarul din Ștefan cel Mare este în continuare extrem de bucuros după remiza din Ghencea și visează la ziua în care Steaua va ajunge la mâna câinilor: "Îmi pare bine, de fapt foarte bine că i-am stricat concediul lui Gigi Becali cu remiza din Ghencea. Numai noi să trăim frumos . O să ne mai poarte el fularul la gât, va mai ajunge la mâna noastră"