Turcu îi amenință pe jucători:** „Le dăm un sac de paie!”

Demiterea lui Henk ten Cate, înlocuit cu Nikos Nioplias la
Panathinaikos, le dă speranțe roș-albilor, care speră că vor obține
calificarea în primăvara europeană chiar în fieful unei echipe la
care lucrurile n-au mers deloc bine în ultima vreme. Mai mult decât
atât, șefii îi amenință pe jucători că își vor primi salariile doar
în cazul în care vor mai înfăptui o minune în Grecia.

Acționarul Vasile Turcu este mai degrabă pesimist în privința
degringoladei de la PAO. „Este cu dus și întors orice
schimbare de antrenor. Nu știi la ce să te aștepți. Eu m-aș teme de
faptul că jucătorii vor să îi dovedească noului antrenor că merită
să fie titulari, să prindă echipa. De aceea vor juca cu o ambiție
mai mare decât de obicei”
, explică oficialul. Ce le rămâne
de făcut „câinilor” în această situație? Să facă în așa fel încât
propriii jucători să fie și mai motivați decât elenii.

La Atena,
reabilitarea

Modalitatea prin care acționarii vor să facă acest lucru este
simplă și este enunțată tot de către vicepreședintele CA al FC
Dinamo. „Dacă ei nu au fost în stare să o bată pe Astra,
iar noi le-am oferit banii promiși la Liberec și nu numai, atunci
la Atena ei trebuie să se reabiliteze. Trebuie să bată, altfel noi
le vom da un sac de paie. Oricum, dacă nu bat la Vaslui și nu dau
totul pe teren la Atena, le va fi foarte greu. Le va bate vântul
prin buzunare la iarnă…”
, a punctat Vasile Turcu.

„Totul pe
atac”

Poate obține Dinamo calificarea în aceste condiții? Da, spune
oficialul echipei din „Ștefan cel Mare”, care explică și condiția
ce trebuie îndeplinită: „Trebuie să atacăm, sper ca
antrenorii să trimită o echipă pregătită pentru asta. E un meci de
totul sau nimic. Vom juca la victorie, pentru că nu avem ce pierde,
nu mai contează dacă pierdem cu 10-0!”.

22 februarie
2007
este data ultimei prezențe a lui Dinamo în
primăvara europeană, „câinii” fiind învinși de Benfica: 0-1 și
1-2

Publicat: 10 12. 2009, 09:28
Actualizat: 10 12. 2009, 09:31