După ce Vasile Turcu a declarat că va părăsi gruparea din Ștefan cel Mare din pricina faptului că nu a fost sprijinit în disputa cu managerul sportiv Florin Prunea, Cristi Borcea încearcă să medieze conflictul afirmând că va face tot ce depinde de el pentru a-l convinge pe Turcu să rămână la Dinamo.
„Vasile a fost, este și va fi mereu fratele meu. A venit la Dinamo într-un moment foarte dificil și a ajutat foarte mult clubul. S-a grăbit când a zis că vrea să plece. Eu o să port o discuție cu el, când mă voi întoarce din concediu, și sunt convins că îl voi determina să rămână. Echipa are acum nevoie de toți dinamoviștii, fie că e vorba de suporteri, de oficiali sau de oameni care o susțin financiar. Mesajul meu e simplu: trebuie să rămânem uniți”, a declarat Borcea pentru Cancan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER