Antrenorul celor de la UTA, Ionuț Chirilă, a explicat de ce s-a supărat pe Cristi Borcea, deși erau prieteni la cataramă. Chirilă a spus că cei doi au vrut să transforme clubul arădean într-un satelit al clubului din Ștefan cel Mare.
"Da, Cristi Borcea a vrut să investească la UTA, împreună cu Turcu. Dar, în momentul când a vrut să ia doi jucători, pe Hidișan și pe Simao, și când eu nu am vrut ca UTA să devină satelit, am stricat o prietenie de o viață cu Cristi. Să se spună despre mine că vreau să fac din UTA satelit e cel mai imbecil lucru pe care l-am auzit. Numai niște imbecili și oligofreni pot spune asta. Cât timp este Ionuț Chirilă la UTA, UTA nu va fi satelitul nimănui", a spus Ionuț Chirilă.
Referitor la viitorul "Bătrânei Doamne", Chirilă a declarat că UTA va avea investitori străini care ar putea prelua clubul săptămâna viitoare. "Pot să spun că UTA va avea investitori din străinătate. Este o mare discrepanță între forța financiară a oamenilor pe care îi aduc și ce reprezintă UTA în momentul de față. Ei au vrut o echipă din primul eșalon, pentru că pot să susțină chiar două echipe, iar eu i-am convins că UTA poate fi un proiect mai interesant și prin prisma afacerilor din vestul țării. Cel mai probabil, preluarea se poate realiza săptămâna viitoare. Banii care vin la UTA ajung, pentru că sunt eu aici și sunt una dintre garanții. Mai sunt câteva detalii juridice de rezolvat", a conchis Chirilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER