Turcu: „Sper că Rednic nu va pregăti meciul cu Brașovul așa cum a făcut cu precedentul!”
Vasile Turcu susține că trupa din Ștefan cel Mare își canalizează toate energiile spre următoarea partidă, contra Brașovului. Eșecul de la Urziceni este istorie, însă doar pe jumătate. Oficialul alb-roșilor îl înțeapă pe `domn’ Profesor`, afirmând că echipa trebuie pregătită altfel decât în meciul cu Unirea.
"Acum ne gândim la meciul cu FC Brașov, trebuie să îi batem neapărat. Sper ca domnul Rednic să nu pregătească jocul cu echipa lui Răzvan Lucescu așa cum a făcut-o cu Urziceniul. Mergem până la capăt, am pornit pe un drum și trebuie să-l urmăm. Bineînțeles că îi pregătim prelungirea contractului lui domn’ Profesor dacă va câștiga campionatul", a explicat acționarul câinilor la fanatik show
În ceea ce privește soarta Universității, Turcu e tranșant – vrea trupa din Bănie în Liga I: "Craiova e o echipă adevărată, aduce aminte de marea formație a lui Balaci sau Cârțu. Nu cred că se ajunge la retrogradare, domnul Mircea Sandu și cei din FRF nu au nimic cu Universitatea și nici nu concep Liga I fără Craiova"