Turcu: „Voiam cu Vasluiul, dar nu a ieșit” / Porumboiu: „Poate voiați cu Hațegan sau Kovacs”
După ce sorții au decis ca Dinamo să joace cu FC Timișoara, acționarul Vasile Turcu a declarat că și-ar fi dorit un alt adversar în semifinalale Cupei României.
"Voiam cu Vasluiul, dar nu a ieșit. Consider Timișoara o echipă bună, care a făcut investiții, care joacă bine. Sunt patru echipe bune, după cum se vede și în clasament. Nu cunosc criteriile, nu știu de ce s-a făcut tragerea cu capi de serie. Sunt două semifinale destul de puternice, orice echipă poate ajunge în finală. Noi avem un obiectiv clar, sper să câștigăm", a declarat Turcu, la sport.ro.
Afirmatia acționarului dinamovist nu a rămas netaxată de finanțatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, care l-a "înțepat" imediat pe Vaslie Turcu. "Da, vă cred, dar am impresia că l-ați fi vrut și pe Hațegan sau pe Kovacs. Îi avantaja că ieșeau mai repede!", a spus Porumboiu. "Îi doresc lui Dinamo să ia campionatul și noi Cupa", a spus apoi împăciuitor Porumboiu.