Turiști în Giulești

Turiști în Giulești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea Rapidului nu a reușit încă să rezolve problemele pe care le-a avut sezonul trecut cu obținerea vizelor pentru trei dintre jucătorii săi.

Vladimir Bozovic, Radomir Djalovic și Djordje Ivelja au în continuare vize de turist, cu toate că clubul se angajase în primăvară să-le obțină permise de muncă. Rapid este prima echipă de fotbal din România care a fost amendată de Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru încălcarea legislație în vigoare. „Urmare a controlului efectuat, I.T.M. București  a constatat că, în cadrul societății FC Rapid SA se desfășoară sau au desfășurat activități lucrative mai mulți cetățeni străini, fară să posede autorizații de muncă sau permise de ședere în scop de muncă, motiv pentru care angajatorul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea art.26 lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.56/2007 completată și aprobată prin Legea 134/2008”, așa suna comunicatul dat publicității de instituția guvernamentală în martie 2009.

Au pierdut prima parte a pregătirii

Ivelja și Djalovic au pierdut prima parte a pregătirii din cauza lipsei vizei de intrare pe teritoriul României, ajungând direct în cantonamentul din Germania, iar Vladimir Bozovic s-a lovit de aceeași problemă.  În momentul în care a izbucnit conflictul dintre muntenegrean și Rapid, unul dintre motive a fost și faptul că jucătorul a stat în țară doar cu viză de turist, însă imediat după ce „Bozo”  a stins conflictul cu echipa pregătită de Viorel Hizo agentul fotbalistului a preferat să nu comenteze. Contactat de Prosport, Zvonko Milojkovic a spus că nu este problema sa ci a clubului. „Nu știu nimic, întrebați la Rapid dacă Bozovic are viză sau permis de muncă”, a spus reprezentantul fotbalistului muntenegrean.

3 Luni de zile a lipsit Vladimir Bozovic de la antrenamentele Rapidului

130 De mii de euro câștigă Bozovic pe an la Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vacanța de 1 Mai: Cerere peste așteptări pe litoral
Vacanța de 1 Mai: Cerere peste așteptări pe litoral
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Meteo: Cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în mai multe zone ale ţării. Se schimbă vremea în Capitală
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Pericolul ascuns în pasta de dinți! Ce s-a descoperit?
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Banda 1 și banda 2: Tot ce trebuie să știi despre circulația pe benzi. Diferența între autostradă și în oraș
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×