„U” Cluj a pierdut al treilea amical din Turcia: 1-3 cu Shinnik Yaroslavl

„Șepcile roșii” au pierdut în fața echipei clasate pe locul 6 în liga secundă din Rusia. Universitatea a mai terminat la egalitate cu o formație din Liga a IV-a germană și a învins cu 3-0 tineretul maghiarilor de la Haladas.

Formația pregătită de George Ogăraru a susținut astăzi al treilea meci amical din cantonamentul din Turcia. Clujenii au pierdut cu 1-3 partida în compania rușilor de la Shinnik Yaroslavl, formație clasată pe locul 6 în liga secundă din Rusia. Ogăraru l-a testat și în această partidă pe surinamezul Zijler și a jucat din nou cu olandezul Gravenberch pe postul de fundaș central. Singurul gol al Universității a fost marcat de Raul Ciupe, din penalty.

„U” Cluj a început cu: Dolha – Ciupe, Skvorc, Gravenberch, Martins – Costin – Ceppelini, Cristocea – Viveiros, Lemnaru, Mengolo.
În partea secundă au mai intrat Niczuly – Crișan, Neag, Kovacs, Calcan, Morar, Zijler și Lungu.

Publicat: 26 01. 2015, 19:10
Actualizat: 26 01. 2015, 21:18