„U” Cluj a scăpat de faliment și merge la TAS! Tribunalul a aprobat planul de reorganizare
„Șepcile roșii” au primit astăzi vestea pe care o așteptau de câteva săptămâni. Tribunalul Comercial a acceptat planul de reorganizare al echipei clujene, după ce în primă instanță a amânat decizia, iar asta a determinat Comisiile FRF să nu acorde licența echipei clujene. Planul a fost aprobat după ce o altă firmă de audit și-a dat acceptul asupra acestuia.
Administratorul judiciar are la dispoziție 24 de ore pentru a formula dosarul ce va fi depus la TAS. Tribunalul din Elveția va analiza până pe data de 1 iunie cererea Universității de a primi licența pentru sezonul viitor. Doar în cazul unui răspuns favorabil „U” Cluj va putea juca și la anul în Liga I. Este ultima posibilitate de atac a deciziei Comisiilor de Licențiere și de Apel.
Decizia Tribunalului este una buna și pentru viitorul mai îndepărtat al Universității. În cazul în care planul de reorganizare nu era acceptat, „U” Cluj ar fi intrat în faliment.