„U” Cluj l-a luat și pe Borcea :)
Cristi Borcea a coborât din nou în iarbă. „La pomană”, acolo
unde acționarul a bifat ieri mai bine de o repriză în partida
amicală dintre stafful lui „U” Cluj și reprezentativa ziariștilor,
derby disputat în două
manșe în Antalya.
Determinat la fel ca în partidele de fotbal-tenis, președintele
„câinilor” a părăsit terenul accidentat și a luat loc pe bancă
alături de Florian Walter (foto medalion), la rândul său
indisponibil după o contractură suferită în turul „dublei” cu
ziariștii.
Iar ajutorul lui Borcea s-a văzut: dacă în primul meci cei de la
„U” Cluj au pierdut, acum ardelenii și-au luat revanșa. Iar
dinamovistul a învățat din propria experiență că orice victorie
trebuie răsplătită, astfel că a plecat cu echipamentul alb-negru pe
el, dar și cu cartela de la camera unui membru din stafful
clujenilor.
În iarna lui 2007, Borcea a
pățit-o și mai spectaculos. În Portugalia, s-a băgat la un
fotbal-tenis și a „reușit” să-l facă pe Mircea Rednic să se strice
de râs după ce s-a lovit cu mingea în față. A încheiat apoteotic,
dărâmând fileul