„U” Cluj – Mediaș 0-2:** „Sunt îngrijorat! Cu Steaua trebuie să fim mai agresivi”

Nou promovata Universitatea Cluj a susținut sâmbătă ultimul
amical al verii în compania vecinilor de la Gaz Metan Mediaș.
Partida a avut loc pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, arena din
Cetatea Unirii urmând a fi gazda celor 17 partide disputate de
„șepcile-roșii” acasă, în Liga I.

Pe o căldură sufocantă, care l-a făcut pe centralul clujean Mihai
Prodan să ceară mai multe „pauze de apă”, „U” Cluj a cedat în fața
altei grupări ardelene, Gaz Metan Mediaș.

Gaz Metan Mediaș a stricat „repetiția generală” de pe „Cetate” a
lui „U” dinaintea startului Ligii I. Aganovic și înlocuitorul său
din actul secund, Dudiță”, au parafat victoria… amicală a
medieșenilor. În minutul 50 Aganovic a reluat cu capul din 6 metri
în stânga lui Matache centrarea lui R. Miclea. Dudiță a închis
tabela în minutul 83 cu un șut la semiînălțime de la 18 metri, care
l-a lăsat fără replică pe Matache.

Tehnicienii celor doua echipe, Marian Pană, respectiv Cristi Pustai
au trimis in teren urmatoarele formații:

U Cluj: 1. Fl. Matache – 18. Ungurușan, 25. D.
Munteanu (46, Izvoranu), 26. Cenic, 20. Belosevic – 8. Da Silva,
22. Boștină/cpt., 9. Tobă (80, Cojocnean) – 30. Castro (56,
Lemnaru), 10. Acosta – 11. Machado (75, Voican). Pe bancă: 12.
Huțan – 23. Cvirik, 24. Balde, 4. Szilagy, 21. Bușcă, 28. Mușat, 6.
A. Ionescu

Gaz Metan:
12. Pleșca – 16. Zaharia (56, Martins), 19. Fl.
Lazăr (46, Trovac), 13. Chubutia, 23. Marovic – 21. C. Todea/cpt.,
15. Hoban (56 Nohai), 7. Kubala (46 Delcampo), 5. Al. Munteanu (46
R. Miclea) – 27. Eric de Oliveira, 77. Aganovic (56 Dudiță). Pe
bancă: 1. Portnois – 17. Dudiță, 29. Vasilios, 24. Cigan, 8.
Iaroslav

Pustai:
„Nu ne va fi ușor cu Brăneștiul, dar vrem
victoria!”

Chiar dacă echipa sa a învins antrenorul Mediașului, Cristi Pustai,
s-a arătat nemulțumit de evoluția elevilor săi și speră ca echipa
sa să câștige duelul de săptămâna viitoare contre unei alte nou
promovate, Victoria Brănești. „Niciun meci amical nu seamănă cu
unul oficial și nu trebuie să ne ghidăm după acest joc, mai ales că
am făcut unul dintre cele mai slabe meciuri a noastre din
pregătire. S-a simțit și starea de oboseală, mai ales că a fost o
săptămână de descărcare. Intrăm în linie dreaptă și avem în față un
campionat dificil, vom aveam un meci greu în prima etapă cu
Brănești, poate dacă întâlneam o echipă mai titrată ne concentram
mai bine”, a declarat tehnicianul medieșenilor, la finalul
meciului.

Pană: „Ne
Îngrijorează acest rezultat!”

Antrenorul studenților, Marian Pană, trage un semnal de alarmă după
eșecul cu Mediaș (scor 2-0) și spune că elevii săi trebuie să
trateze altfel meciul cu Steaua, programat duminica viitoare pe
„Cetate” (ora 18.00). „Am făcut o primă repriză bună, dar din
păcate în repriza secundă am avut câteva probleme în apărare și am
încasat două goluri ușoare. S-a văzut clar în teren experiență și
omogenitatea adversarilor. Mă îngrijorează acest rezultat și
trebuie, trebuie să ridicăm capul sus, iar în meciul cu Steaua să
fim mai agresivi și să credem mai mult în noi”, a spus Pană.

Publicat: 17 07. 2010, 20:50
Actualizat: 17 07. 2010, 20:58